Parohia ortodoxă din Stupini a început de mai mulți ani demersurile pentru a amenaja un nou cimitir și o nouă biserică în vecinătatea actualului locaș de închinăciune. Proiectul a fost prezentat specialiștilor în urbanism din cadrul Primăriei Brașov încă de acum mai bine de doi ani, însă nu a fost pe „placul” acestora.
Proiectul a ajuns din nou pe masa Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și urbanism în ședința de luna aceasta, însă nici de această dată nu a primit aviz favorabil. Potrivit raportului Comisiei, va trebuie parcursă o etapă de informare și de consultare a populației. De altfel, va trebui modificată și zona de protecție sanitară, obligatoriu în jurui oricărui cimitir. „Se vor lua măsuri pentru diminuarea zonei de protecție sanitară având în vederea afectarea proprietăților vecine”, se mai precizează în raport.