Revolut, care are peste 4 milioane de clienți în România, anunță oficial începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc, care va fi furnizat, din ultimul trimestru al anului, de către sucursala din România a Revolut Bank UAB, conform libertatea.ro
România este a doua cea mai mare piață a Revolut, la nivel global, după numărul de clienți retail și prima în UE. În ultimele 12 luni, Revolut a deschis sucursale locale în Irlanda, Franța, Spania și Olanda. Sucursala din România precum și sucursalele din alte piețe cheie pentru companie vor deveni operaționale, printr-un proces etapizat, până la finalul anului.
În 2022, Revolut a inițiat demersurile de reglementare pentru înființarea unei sucursale locale în România, fiind înregistrată în Registrul Instituțiilor de credit în categoria „Sucursale ale instituțiilor de credit din alte state membre”, administrat de Banca Națională a României. Sucursala va începe să funcționeze efectiv în decembrie 2024. Atât clienții noi, cât și clienții existenți din România vor primi un număr de cont cu un IBAN Revolut românesc.
Toate conturile vor fi administrate de sucursala din România a Revolut Bank UAB. Depozitele clienților vor continua să fie garantate până la 100.000 de euro de Fondul Lituanian de Garantare a Depozitelor. Revolut Bank operează pe 30 de piețe din Spațiul Economic European (SEE) și este autorizată și reglementată de Banca Centrală Europeană și de Banca Lituaniei.
„Operaționalizarea sucursalei Revolut Bank UAB în România și faptul că vom oferi propriile IBAN-uri românești reprezintă un nou pas către obiectivul de a deveni contul bancar principal pentru clienții din această piață. Punem mare accent pe capacitatea de a fi relevanți la nivel local în fiecare țară în care operăm”, a declarat Gabriela Simion, Manager General al Revolut Bank UAB Sucursala România.
„Am evoluat mult în ultimii ani, maturizându-ne rapid oferta și trecând de la a fi un card de călătorie de încredere pentru utilizatorii noștri la un ecosistem complet de inovații financiare cu un portofoliu puternic de produse bancare în centrul ofertei noastre(…) În prezent, ritmul nostru de creștere este unul susținut în România și ambiția noastră este să continuăm această cale de creștere exponențială pentru a deveni în curând unul dintre conturile bancare principale preferate pentru clienții din România”, a adăugat Mariia Lukash, Head of Growth Revolut pentru regiunea CEE.
Astfel, toate serviciile legate de conturile de plăți utilizate de clienți (ex. Cont Personal, Planuri Plătite, Conturi Comune, Revolut Pro, debite directe și transferuri de bani pe plan local și internațional, schimbul valutar, plățile cu cardul, Revolut <18, Conturile de economii) vor fi furnizate prin intermediul sucursalei din România. Toate celelalte servicii vor continua să fie livrate de alte entități din grup, similar modului în care sunt furnizate în prezent.
Deoarece legislația românească se va aplica în cazul conturilor clienților, utilizatorii existenți vor trebui să își actualizeze informațiile personale și să se identifice în timpul procesului de migrare. De asemenea, aceștia vor trebui să reconfirme citirea tuturor documentelor cu termeni și condiții pentru produsele pe care le folosesc, deoarece acestea vor fi aliniate cu legislația din România, care acum se va aplica și va proteja clienții. Clienții vor fi informați direct în aplicație și prin email cu privire la pașii care trebuie făcuți pentru trecerea la IBAN-ul local actualizat.