Turiştii români aleg vacanţe scumpe când merg în străinătate, la hoteluri de patru-cinci stele, spre deosebire de turiştii din alte ţări europene, care ţin mai mult la un preţ mic, spun specialiștii din turism.
„Avem feedback de la partenerii din Bulgaria, care au, de exemplu, turişti de pe mai multe pieţe, pieţele nordice, Polonia, Ungaria, mai veneau francezi, nemţi. Turiştii din România sunt cei care îşi achiziţionează cele mai scumpe vacanţe. Polonezii vin şi mănâncă din sacoşe, ungurii nu vor nici măcar mic dejun, francezii vor doar mic dejun, să fie totul cât mai ieftin. Turiştii din România vor să vină la patru stele, la cinci stele, la all inclusive, la ultra all inclusive. Acesta este specificul nostru, al românilor, vrem să ne simţim bine şi plătim pentru asta. Ceilalţi sunt foarte reţinuţi la a cheltui”, a spus Lucian Bădîrcea, CEO al unei agenții de turism, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Nisipurile de Aur, în Bulgaria.
Un comentariu
Restul nu mananca? Sau, concluzia mai logica, e ca ceilalti mananca la restaurant fix ce vor ei / nu cred ca optiunile de la all inclusive ar fi satisfacatoare sau nu vor sa-si faca programul fix. Nu mai zic de regimurile mai speciale. Daca hotelurile ar avea afisate meniurile pe booking.com sau siteurile proprii / ar lua in considerare si diversitatea de diete (ex. vegane), poate ar atrage si alti turisti. Mai e si chestiunea ca trebuie sa te intorci la ore fixe la hotel cand tu poate ai alte planuri.