Un băiat de 14 ani a fost atacat, marţi, de un urs pe Transfăgărăşan, informează news.ro. Incidentul s-a petrecut pe tronsonul de drum dinspre județul Argeș.
„În zonă a fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei şi se deplasează pompierii şi un echipaj de jandarmi montani”, a transmis, marţi, ISU Argeş.
Sursa citată a precizat că se intervine cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi pentru monitorizarea zonei, după ce va preda pacientul către un echipaj al SAJ trimis în sprijin.
„Minorul a fost adus cu un autoturism până la un punct de unde a fost preluat de către paramedicii SMURD. Victima este conştientă şi prezintă o plagă la membrul superior stâng. Acesta este preluată de către echipajul SAJ”, a mai transmis sursa citată.
Un comentariu
Săracul urs !