În fiecare vară, în România ajung echipe de rugby din emisfera sudică, unde este iarnă. Motivul: cluburile sportive își organizează cantonamentele în zone mai călduroase. În acest context, în această perioadă, în zona Brașovului se află în cantonament o echipă de la Afrikaanse Volkskool Sport, un colegiu sportiv din Africa de Sud. Africa de Sud este campioană mondială la rugby, iar mare parte din locuitori practică acest sport la nivel de profesioniști sau amatori.
Pe lângă cele două antrenamente zilnice, sportivii sud-africani au și meciuri de pregătire. Ieri, rugbiștii din emisfera sudică au întâlnit sportivii de la Rugby Club Cristian:
„Rugby Club Cristian a avut onoarea de a întâlni un adversar din Africa de Sud , țară campioană mondială, Afrikaanse Volkskool Sport . Un meci greu, cu un nivel rugbystic de cea mai înaltă valoare, la care băieții nostrii au încercat sa facă față. Din păcate ritmul de joc impus de adversar a fost unul care a stors ultimul strop de energie din sportivii nostrii , la final echipa din Africa impunându-se categoric”, a declarat pentru Biz Brașov Toni Moise, președinte – antrenor al clubului din Cristian.
„Ce este și mai interesant la rugby, este repriza a treia! Sportivii și antrenorii iau masa împreună, povestesc experiențe și descoperă lucruri unii despre ceilalți. Astfel aflăm că Afrikaanse Volkskool Sport este un colegiu din Africa de Sud, care are 4 echipe de rugby de băieți !!!! În ultimele 4 luni au avut 32 de meciuri de înalt nivel! Știm că în această țară dublu Campioană Mondială rugby este religie, din păcate astea sunt diferențele între noi…. Noi facem parte dintr un campionat regional cu 7 echipe și avem maxim 14 meciuri pe an. Nu știm dacă vreodată vom recupera aceste diferențe enorme, dar știm că vom face tot ce ține de noi ca și Club sportiv să oferim oportunități tinerilor din localitatea noastră”, au explicat pe pagina lor de socializare reprezentanții Rugby Club Săcele.