Primul tren ajungea la Braşov la 30 martie 1873, cu prilejul deschiderii festive a localului gării (vechea gară situată în zona străzii Hărmanului), odată cu finalizarea tronsonului de cale ferată ce lega Clujul de Oradea. Până la această dată, însă, călătoriile pe distanţe mari se făceau fie călare, fie cu carul ori cu diligenţa.
În cursul lunii mai a anului 1868, în publicația „Gazeta Transilvaniei”, sunt publicate câteva anunţuri care informează persoanele interesate în privinţa orarului de circulaţie dus – întors al diligenţelor. Astfel, de la Braşov înspre Bucureşti se pleca „în toată duminica, marţea, joia şi sâmbăta”, de la Hotelul Bucureşti, de pe Strada Lungă, la orele 6.00 ale dimineţii, în timp ce de la Bucureşti se pornea, înspre Braşov, din faţa Hotelului Concordia de pe fosta Uliţă Nemţească, actuala Stradă Smârdan, la orele 1:30 ale după-amiezelor de duminică, marţi, joi şi vineri, potrivit arhivelor Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului, citate de Historia.
Probabil doritorii au fost într-atât de numeroşi încât, o lună mai târziu, Francisc Körner – proprietarul Hotelului Bucureşti şi inţiatorul curselor de transport – aduce la cunoştinţa publicului că diligenţele vor circula zilnic şi cu rapiditate între cele două oraşe. Ce nu precizează niciunul dintre anunţuri e durata unei astfel de călătorii.
La drum cu un bagaj de cel mult 15 kg
De la sfârşitul lunii noiembrie a aceluiaşi an, serviciul diligenţelor dintre Bucureşti şi Braşov va fi asigurat de Direcţia Generală a Telegrafului şi Poştei din România. Diligenţa urmează să plece din Bucureşti în zilele de marţi, joi şi duminică, la ora 2.00 după-amiază, iar din Braşov, „a doua zi după sosire”, la ora 2.00 dis-de-dimineaţă. În funcţie de destinaţie, preţul unui bilet varia, atunci când se pleaca din Braşov, între 5 sfanţi şi jumătate, contravaloarea transportului până la Predeal, şi 29 de sfanţi şi jumătate, până la Bucureşti, fiind puse în vânzare şi abonamente.
Călătorii sunt înştiinţaţi, deopotrivă, că nu se admite fără plată decât un bagaj de maximum 15 kg, iar ceea ce este „de prisos” trebuind să se plătească după tarifele Poştei. Totodată, „onoratul public” este asigurat de condiţiile deosebite de călătorie, trăsurile fiind dintre „cele mai bune şi comode, cea mai mare parte noi, [abia] sosite din Viena”.