Producătorul român de vehicule comerciale și de transport persoane ATP Trucks din Baia MAre, lansează noul model Truston 8×4 la prima sa participare la prestigiosul târg IAA Transportation 2024 din Hannover, dedicat soluțiilor de mobilitate și vehiculelor comerciale. Prima tranșă de producție din modelul nou este de 20 de unități, aproape în totalitate deja contractată.
La cinci ani de la lansarea primului său produs – camionul Truston 8×4 430 CP – ATP Trucks își expune la IAA Transportation 2024 gama sa actuală și variată de vehicule și soluții de transport. În premieră, este prezentat noul model al autocamioanelor și autobasculantelor Truston 8×4, precum și cel mai nou produs din portofoliul companiei – semiremorca basculabilă cu 3 axe, produsă la Baia Mare sub brandul Stamer.
„Ne aflăm într-un moment-cheie al evoluției noastre și lansăm noul camion Truston 8×4, model 2024. Îl expunem la IAA Transportation 2024, unul dintre cele mai mari târguri internaționale de profil. Acest lucru demonstrează forța pe care ATP Trucks a dobândit-o și pe care nu ezităm să o prezentăm în fața unei audiențe globale. De acum, suntem în căutare de dealeri parteneri și noi oportunități de colaborare. Iar dacă este să menționăm despre proiectele esențiale de viitor, vizăm construirea celei de-a doua fabrici ATP Trucks, cu capacitate de producție extinsă și facilități pentru vehicule pe hidrogen”, a declarat Mircea Cirț, CEO, ATP Trucks.
Noua cabină a autocamioanelor și autobasculantelor Truston 8×4 au un design complet redefinit, modern și funcțional.
La fabrica de camioane din Brașov însă, lucrurile nu mai sunt demult roz. Deși pe vremuri era perlă a industriei românești, acum Roman SA are pierderi colosale. Acționarii vor să mai vândă din active și să aducă angajați din India și din Nepal (detalii aici).
Fondată în 2019, ATP Trucks Automobile este un producător român de vehicule comerciale și de transport persoane, parte a grupului ATP, cu activități de producție la Baia Mare. Gama de produse include camioane, autobuze electrice și semiremorci, toate comercializate sub brandurile proprii Truston și Stamer.