Testele de bază realizate de pediatri sau în școli sunt utile, dar nu pot înlocui investigațiile oftalmologice amănunțite, necesare pentru a identifica problemele mai serioase. În cazul unor semne de alarmă, cum ar fi lipsa contactului vizual sau dificultăți în recunoașterea formelor, precum și în cel al istoricului familial de afecțiuni oftalmologice, părinții ar trebui să se adreseze unui specialist în oftalmologie pediatrică pentru o examinare completă.
De la naștere și până la vârsta de cinci ani, vederea copiilor trece prin mai multe etape de dezvoltare. Nou-născuții au o vedere limitată și pot distinge doar forme mari, alb-negru. Apoi, vederea devine mai clară, iar bebelușii încep să recunoască fețele părinților și să urmărească obiectele cu privirea. La vârsta de aproximativ 6-12 luni, își îmbunătățesc capacitatea de coordonarea ochi-mâini, importantă pentru activități precum apucarea jucăriilor. Între 1 și 3 ani, copiii își dezvoltă percepția profunzimii vizuale și alte abilități necesare pentru a explora și interacționa cu mediul înconjurător.
Pe măsură ce se apropie de vârsta preșcolară, acuitatea vizuală continuă să se rafineze. Între 3 și 5 ani, copiii învață să recunoască forme, culori și litere, abilități importante pentru viitorul lor academic. De asemenea, își îmbunătățesc capacitatea de a percepe detalii subtile, o competență importantă pentru activitățile de învățare și jocurile care necesită coordonare între ochi și mâini.
Programarea vizitelor la oftalmolog
Conform Academiei Americane de Oftalmologie, primul control oftalmologic ar trebui să aibă loc la naștere, urmat de un alt control între 6 și 12 luni. În continuare, copiii ar trebui să fie evaluați la fiecare 1-2 ani, în funcție de necesități și de istoricul familial de boli oftalmologice.
Medicii pediatri examinează vederea imediat după naștere și în primii ani de viață pentru a identifica diverse anomalii ale reflexului luminos al pupilelor și ale aspectului extern al ochilor, precum și pentru a verifica alinierea oculară.
În cazul în care există antecedente familiale de probleme de vedere, cum ar fi strabismul sau ambliopia (ochiul leneș), este recomandat un examen oftalmologic amănunțit încă de la vârsta de un an. De asemenea, părinții ar trebui să fie vigilenți și să programeze o vizită la oftalmolog dacă observă semne de alarmă.
„Recomand examenul oftalmologic pediatric complet la un specialist în oftalmologie, până la vârsta de 1 an și să fie repetat înainte de grădiniță pentru copiii fără probleme de vedere. Chiar dacă nu există simptome evidente, copilul poate avea totuși o problemă cu vederea,” atrage atenția dr. Elias Traboulsi, medic specialist în oftalmologie pediatrică, la Cleveland Clinic.
Citiți mai multe detalii,pe hotnews.ro.