Printre artiștii care vor concerta la ediția din acest an a Târgului de Toamnă și a Festivalului Kürtőskalács se numără și Andra. Evenimentele vor avea loc împreună în perioada 4-6 octombrie, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe. Artista va concerta duminică, în ultima zi a evenimentului.
Potrivit organizatorilor, pe lângă bogatul târg meșteșugăresc, programele culturale și de păstrare a tradițiilor, și ediția din acest an va cuprinde competiția „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, la care sunt așteptate să se înscrie echipe din toată Transilvania. Acestea se pot înscrie la adresa de e-mail: adi.agrosic@gmail.com, trimițând autorizațiile și o poză a standului pentru kürtős, scrie weradio.ro.