Pandemia de COVID-19 a venit cu o oportunitate pentru Oana Popescu, accea de a testa noi abilităţi practice, primele sale încercări în procesul de realizare a unor accesorii pentru animalele de companie conducând-o, mai târziu, către fondarea unei afaceri.
„Am început în 2020 să fac teste, iar în 2021 am şi comercializat primele produse. A început dintr-o joacă totul, cu nişte brăţări împletite pentru pisica noastră, ca să-i punem etichetă cu nume. Am căutat o alternativă şi pentru căţei, am găsit o gamă vastă de culori şi materiale şi abia atunci s-a transformat totul în pasiune. Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu mâinile, să fac de la brăţări la mobilă“, a povestit Oana Popescu, fondatoarea brandului Us & Pups din Braşov
Prima vânzare oficială a fost în a doua parte a anului 2021. Portofoliul cuprinde în principal accesorii personalizate, dar Oana are şi un stoc de produse gata făcute. În principal, confecţionează zgărzi şi lese, dar fiecare vine cu opţiuni diferite de materiale, de culori. Comunicarea cu clienţii are loc prin intermediul reţelelor de socializare. „Am început să lucrez într-un spaţiu foarte mic, într-un colţ din sufragerie, apoi am împărţit dormitorul în două părţi şi am amenajat atelierul. Am închiriat la un moment dat un spaţiu mai mare, dar acum am revenit într-o cameră de acasă, nu pentru că aş fi avut o producţie prea mică, ci pentru mai mult confort. Sper ca într-un an-doi să am un spaţiu mai extins, mai dezvoltat.“
Citiți mai multe detalii, pe zf.ro.