Trenurile internaționale „Dacia” vor circula doar până la Budapesta, anunţă CFR Călători. Conform companiei, operatorul austriac OBB a transmis că linia Viena – Hegyeshalom este închisă până marţi, la ora 23.59.
Din informaţiile primite de la compania feroviară OBB – Austria, linia Viena – Hegyeshalom este închisă până la data de 17.09.2024, ora 23:59. În aceste condiţii, până la noi informaţii de la OBB – Austria, trenurile internaţionale Dacia IR 347 / IR 346 Viena – Budapesta – Curtici – Arad – Braşov – Bucureşti Nord şi retur vor circula numai de la/ până la Budapesta şi retur”, a informat luni CFR Călători.
De asemenea, şi trenurile IR 686 /IR 1842 şi IR 687 / IR 1841 Viena – Budapesta – Valea lui Mihai – Baia Mare / Oradea şi retur (grupe de vagoane de la /la trenul Dacia) sunt limitate la staţia Budapesta şi retur.