Fostul antrenor Gheorghe Mulţescu a murit, duminică, la vârsta de 72 de ani. El fusese internat la urgențe în cursul acestei săptămâni, din cauza unei pneumonii, dar și cu probleme cauzate de accentuarea bolii Alzheimer, relatează Digi Sport.
Antrenorul care a pregătit-o ultima dată pe Dinamo în îndelungata sa carieră a încetat din viață la Spitalui Clinic de Urgență din București . Anunțul a fost făcut pe Instagram de către fostul ofițer de presă al „Câinilor Roșii”, Ionel Culina, același care a informat publicul că Mulțescu se afla în spital.
Ca jucător, Mulţescu a debutat la Steaua în 1963 şi a mai jucat la Jiul, Dinamo, CSM Suceava, Rocar şi UTA. Cu Dinamo a câştigat de 3 ori campionatul şi de două ori Cupa României.
A jucat de 15 ori în echipa naţională şi a fost component al reprezentativei studenţeşti a României. El era poreclit „SMURD” şi a antrenat pe Dinamo Bucureşti, Sportul Studenţesc , FC Vaslui sau Universitatea Cluj. A pregătit și formaţii din Turcia, între care Samsunspor sau Gaziantepspor.
Antrenorul era poreclit SMURD, pentru că era solicitat de echipe care se aflau în situații critice în clasamentul campionatului național de fotbal.
”Odihneşte-te în pace, nea Gigi! Familia fotbalului românesc îţi mulţumeşte şi îţi rămâne recunoscătoare pentru tot ceea ce ai oferit celui mai iubit sport!”, a notat frf.ro.