Castelul Bethlen din satul Criş, comuna Daneş, construit în secolul al XIV-lea, unul dintre cele mai impresionante din Transilvania datorită stilurilor gotice şi renascentiste întâlnite în arhitectura sa, va fi deschis pentru un eveniment public în data de 28 septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, a anunţat Asociaţia Visit Mureş, relatează Agerpres.
„Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, Asociaţia Visit Mureş, în parteneriat cu Castelul Bethlen şi Ansamblul Artistic Mureşul, vă invită cu drag la evenimentul ‘Ziua Familiei la Castelul Bethlen’ din data de 28 septembrie, care va avea loc la Castelul Bethlen din comuna Criş. După succesul de anul trecut de la Castelul Degenfeld din Cuci, în acest an aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm vizitatorii la un nou castel. Scopul evenimentului este de a oferi o experienţă memorabilă pentru toate vârstele şi de a aduce comunitatea mai aproape de patrimoniul cultural local, permiţând în acelaşi timp tuturor participanţilor să doneze pentru o cauză nobilă, contribuind astfel la conservarea, întreţinerea şi renovarea Castelului Bethlen”, a anunţat Asociaţia Visit Mureş, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, copiii sunt invitaţi să participe la activităţi distractive şi educative în cadrul cărora vor avea ocazia să confecţioneze obiecte artizanale, să se joace şi să înveţe lucruri noi, iar familiile îşi pot testa abilităţile într-un „escape room” şi pot descoperi împreună istoria Castelului Bethlen în cadrul unui tur ghidat al castelului, inclusiv curiozităţile şi comorile sale ascunse.
„Ziua va fi punctată cu momente speciale de dans susţinute de Ansamblul Artistic Mureşul şi prezenţa unor echipe de reconstituire a stilului de viaţă medieval tradiţional, care vor aduce la viaţă patrimoniul cultural al diferitelor locuri. Evenimentul este gratuit, dar participanţii au posibilitatea de a face donaţii pentru întreţinerea şi renovarea Castelului Bethlen. În cadrul evenimentului, vom găti, de asemenea, un ceaun mare de gulaş pentru strângerea de fonduri, unde participanţii vor putea cumpăra un bol de gulaş, iar încasările vor fi, de asemenea, donate castelului. Toate donaţiile şi achiziţiile vor merge către conservarea şi protejarea patrimoniului cultural local”, au arătat organizatorii.
Curtea castelului are formă de patrulater neregulat, prevăzut la colţuri cu bastioane romboidale de tip pană, iar în curtea interioară centrală se află un donjon circular, cu cinci nivele, cel mai înalt turn al arcaşilor din ţară, care este alipit unei incinte dreptunghiulare fortificate.
Într-un document din 1305 se arată că moşia şi castelul au trecut în proprietatea uneia dintre ramurile familiei Bethlen, denumită ramura de Criş.
Deşi castelul a evoluat în timp, iar funcţia sa defensivă a fost înlocuită treptat cu cea de reşedinţă nobiliară – în vremea lui Georgius Bethlen, iar apoi în vremea lui Franciscus Bethlen – caracterul său defensiv se păstrează încă.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe vremea lui Alexius Bethlen, turnul donjon a fost supraînălţat cu încă un nivel, iar zidurile au fost micşorate. În această perioadă a fost construit şi conacul, care cuprinde pivniţă cu bolţi de cărămidă, parter, etaj, saună, o galerie deschisă cu arcade pe coloane şi capela familiei Bethlen.
În 1947, Castelul de la Criş a fost preluat de stat, apoi a fost folosit un timp ca tabără de pionieri, ajungând ulterior depozit de legume şi cereale al IAS-ului din sat, iar după mutarea IAS-ului, construcţia a fost devastată.
În 1991 au început lucrările de intervenţie urgentă pentru stoparea degradării şi a fost instituită şi paza monumentului.
Castelul Bethlen de la Criş a fost, la începutul anilor ’90, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale Ministerului Culturii, care a dorit transformarea sa într-un important centru cultural, în 1993 fiind inclus în Programul Naţional de Restaurare. Până în 1999 s-au făcut numeroase investiţii pentru integrarea castelului Bethlen în circuitul cultural-artistic, din fondurile Ministerului Culturii, aici urmând să fie un centru cultural care presupunea săli de reuniuni, saloane, spaţii de cazare şi urma să fie introdus în circuitul turistic.
Proiectul prevedea şi amenajarea parcului dendrologic al castelului, care se întinde pe o suprafaţă de peste 10 hectare, dar investiţia a fost abandonată ca urmare a cererii de retrocedare depuse, în 1999, de moştenitorii lui Gabriel Bethlen.
În anul 2008, Castelul de la Criş a fost câştigat în instanţă de moştenitorii lui Gabriel Bethlen.