Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să cumpere încă 58 de rame electrice regionale, destinate unor rute scurte. În timp ce proiectele de cumpărare de rame electrice se anunță în cascadă (doar se anunță, căci deocamdată în România au ajuns doar două trenuri și acelea sunt doar în teste), 60% din rețeaua feroviară din România este neelectrificată, iar pentru aceste linii soluțiile întârzie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl contrazice pe premierul Marcel Ciolacu și spune că vor continua demersurile pentru cumpărarea de trenuri cu hidrogen.
Ministerul Transporturilor a postat pe site-ul propriu, în consultare publică, două proiecte de Hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea Notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România” – Faza 1 – achiziția a 58 de rame electrice RE-R2 și RE-R3.
34 de trenuri de 160 de locuri fiecare
Primul proiect se referă la Lotul 1, care prevede cumpărarea a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri.
Aceste rame electrice de scurt parcurs RE-R2 vor circula pe următoarele rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată:
- Sighișoara-Brașov;
- Craiova-Caracal-Roșiori de Vede;
- Craiova-Drobeta-Turnu Severin;
- Bacău-Focșani;
- Buzău-Brăila-Galați.
Citiți mai multe detalii, pe clubferoviar.ro.