
Serviciul ING Pay, prin care clienții ING Bank puteau face plăți cu telefonul, nu mai este disponibil începând de azi, 11 septembrie, arată banca într-o informare către clienți.
„Ne luăm adio de la ING Pay, dar nu și de la plata cu telefonul. Pentru a te bucura în continuare de plăți rapide cu telefonul și după 11 septembrie, trebuie să activezi Google Pay”, a transmis ING, potrivit economica.net.
„Dacă ai adăugat deja cardul în Google Pay, nu uita să selectezi Google Pay ca modalitate principală de plată pe telefonul tău. Mergi la Setări – Conexiuni – Plăți NFC și fără contact – Plăți fără contact – Google Pay/ Wallet”, arată banca.
ING Pay a fost disponibil pentru clienții băncii încă din 2018, iar ING a anunțat în primăvară că serviciul nu va mai fi dispnibil din această toamnă.