O bătaie între 2 „beneficiari” ai unui centru al direcției generale de asistență socială și protecție a copilului Brașov stârnește emoție pe rețelele sociale. Un fost vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a postat astăzi pe pagina lui de socializare câteva imagini filmate în centrul din Brașov, în care pot fi văzuți doi tineri care se bat. Vișinel Bălan spune că situația este foarte gravă, că un copil „a fost strivit în bătaie”, deși din imagini nu reiese așa ceva. Iată ce susține președintele asociației „Vocea copiilor abandonați”:
„Un copil abandonat a fost bătut cu bestialitate la DGASPC Brașov. Grav este că au modificat fişa de incident, scriind că s-a accidentat. Am intrat în posesia filmărilor, iar imaginile sunt extrem de dureroase. Eram prezent când tânărului i s-a promis transferul la un alt centru. Chiar eu l-am îndrumat să facă o cerere în acest sens şi i-am înmânat cererea unui şef de centru pentru a fi ascultat.
Din nefericire, imediat după eveniment, acesta a revenit în centru şi ghiciţi ce “cadou” a primit: a fost strivit din bătaie. După aceea, a ajuns la spital pentru a fi operat, fiind nevoie de intervenție chirurgicală.
Aşa se întâmplă cu copiii aflaţi în grija statului: striviți până cad din picioare.
Rog de urgență Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse şi Guvernul României să acționeze imediat!”, a postat Vișinel Bălan pe pagina personală de socializare
Contactat telefonic de Biz Brașov, purtătorul de cuvânt al DGASPC Brașov, Lidia Mailat, a declarat:
„Noi am fost informați luni seara, de la centru, că a avut loc un accident și un beneficiar a fost ridicat cu ambulanța, a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale pentru o buză spartă, după care a fost transportat înapoi, la centru. În fișa de incident, luni seara, beneficiarul a declarat că a căzut și s-a lovit. Marți, o echipă multidisciplinară s-a deplasat la centrul respectiv pentru cercetarea incidentului, iar băiatul i-a povestit psihologului că de fapt a fost agresat. Fișa de incident a fost modificată în mod corespunzător, cu precizarea că a fost o agresiune, nu un accident. S-a făcut sesizare la poliție și în centru se desfășoară, în paralel, o cercetare administrativă. Trebuie spus că în acel centru sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani și jumătate, care au probleme grave de comportament, cu dosare penale pentru diverse infracțiuni”.
Un comentariu
Din păcate instituțiile educaționale sunt necesare pentru o anumită categorie care ajung de fapt în centre DGASP 😥