Am asistat cu toții la începutul unui nou an școlar, copiii cu emoții, învățătorii și profesorii la fel de emoționați, dar și preocupați de noile provocari…Parinții mulți dintre ei vizibil íngrijorati de modul in care sistemul educational din Romania care este tot mai departe de un sistem educațional performant! De la an la an asistăm la o prabușire sistematică a învățământului romanesc, pornind de la siguranța copiilor în școli, lipsa cadrelor didactice, sali de clase și școli nefinalizate, lipsa transportului elevilor. Mulți dintre copiii României educate încep școala în acest an în spații improvizate….nu mai amintesc de școlile cu toaletele in curte, de copiii din satele României care merg km intregi pe jos catre scoala.
Cu toate acestea mulți dintre elevii României se încăpățânează să performeze, avem olimpici de renume internațional în toate domeniile, avem elevi care performeaza în sport, dar mereu apar situații nefirești:
Vedem cum Ministerul Educației a decis mai nou, ca mai multe categorii de elevi să nu mai primească burse, printre ei numărându-se și copiii proveniți din familiile monoparentale. Acestia fiind practic pedepsiti daca parintele castiga mai mult decat de 2300 lei /luna.
În baza căror calcule s-a ajuns la aceasta decizie discriminatorie?
In anul școlar anterior foarte mulți copii din familiile monoparentale s-au bucurat de un ajutor financiar, necesar, și anume, existența bursei sociale acordate acestora, indiferent de venitul pe membru de familie, in cuantum de 300 de lei/ luna.
Însă, pentru anul școlar 2024-2025, potrivit aprobării Metodologiei-cadru de acordare a burselor nr. 677/15.07.2024, art.10, lit. d, în anul școlar care urmează vor beneficia de bursă socială doar elevii ”care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie”.
De la 1 iulie 2024, salariul minim brut pe economie este 3700 de lei. Asta inseamna un net de aproximativ 2300 lei.
Totodată, în art. 10, lit. c, este comunicat faptul că, elevii cu unul sau ambii părinți decedați beneficiază de bursă socială ”fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie”.
În aceeași situație discriminatorie se regăsesc și familiile monoparentale care au depăsit venitul mediu net lunar pe membru de familie cu o sumă sub 100 lei și, prin urmare, nu va mai beneficia de ajutorul financiar primit din bursa socială.
Prin urmare, consider că familia monoparentală, indiferent că se întâmpla ca urmare a divorțului, a separării părinților sau a decesului unuia dintre părinți trebuie tratată fără discriminare din punct de vedere economic și social.
Tot mai multe asociatii de parinti au facut solicitari ministerului educatiei pentru a reveni asupra acestei decizii discriminatorii, s-a depus inclusiv o petiție, însa pana la acest moment doamna Ministru Ligia Deca nu a raspuns acestor solicitari.
Insist sa stiu cat de mare este impactul bugetar in urma neacordarii acestor burse in cuantum de 300 lei pentru un copil, bani pe care părintele singur îl cheltuie tot pentru binele copilului său si cine, in baza caror calcule a decis ca suma de 2300 lei este suficienta pentru traiul a doua persoane, parinte si copil? Nu putem face economie din banii copiilor! Mă intreb ce mai poti cumpara unui copil cu 300 de lei….în conditiile în care
- Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul I 2024, de 6370 lei pe o gospodărie (2541 lei pe o persoană), mai mari cu 4,7% față de trimestrul IV 2023.
- Cosul de consum este cu 40 % mai scump in 2024 decat in urma cu trei ani
Toți elevii din familiile monoparentale trebuie sprijiniți în egală măsură, fără discriminare, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și prevenirii abandonului școlar!
Toti copiii au dreptul la educatie, la o viata decenta si la o copilarie lipsita de greutati! Solicit ministrului Ligia Deca eliminarea pragului impus pentru acordarea burselor sociale familiilor monoparentale!