Demarate acum un an, dar sistate în primăvară,după ce au apărut unele probleme în ceea ce privește structura terenului de fundare, astfel că era necesară o nouă soluție tehnică pentru proiect, lucrările de amenajare a parcării de lângă viitoarea sală Polivalentă au fost reluate. Recent, a fost emisă autorizația de construire în conformitate cu noua soluție tehnică propusă pentru consolidarea terenului pe care se amenajează clădirea de parcări ce are o suprafață construită de 4.977,94 mp. Documentul are o valabilitate de doi ani.
Reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că în vederea consolidării s-a adoptat soluția cu piloți forați, în prezent derulându-se lucrările de pregătire a terenului. Potrivit unui anunț public al municipalității, din 20 septembrie vor fi reluate efectiv lucrările.
Reamintim că în luna aprilie, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a fost în control pe acest șantier și a constatat câteva neconformități ale proiectului, lucrările de săpătură fiind sistate. Potrivit procesului verbal de control, firma care a realizat studiul geotehnic în aprilie 2021 a constatat că terenul era inadecvat pentru fundare (strat de praf nisipos) și a făcut recomandări pentru foraje și alte lucrări suplimentare, dar cu ocazia controlului, constructorii nu au putut prezenta modificările soluției de fundare ca urmare a situației întâlnite la atingerea cotei de fundare (-6,1 m, – 7,8 m) și nici procesul verbal de atestare a naturii de fundare. Astfel, ISC a solicitat elaborarea unui studiu geotehnic de detaliu și adaptarea proiectului de monitorizare a excavației, epuismentelor și a programelor de măsurători la condițiile întâlnite pe amplasament.
Parcarea va avea 4 niveluri și peste 700 de locuri de locuri (dispuse pe două subsoluri, parter și un etaj). Valoarea lucrărilor era de peste 85 de milioane de lei, fără TVA, la care ar urma să se aduce cheltuielile suplimentare pentru noua soluție de fundare.