Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au întocmit un dosar penal și efectează cercetări cu persoanele bănuite în stare de arestare preventivă, după ce acestea ar fi fost implicate într-un scandal. Acesta a avut loc în 7 septembrie când, în jurul orei 00.30, între un grup de tineri, aflați pe o stradă din localitatea Budila, s-ar fi iscat un conflict spontan.
Cercetările efectuate de polițiști au arătat faptul că trei dintre persoanele implicate, cu vârsta între 18 și 23 de ani, ar fi lovit două persoane, pe care le-ar fi întâlnit, provocându-le mai multe leziuni corporale și, de asemenea, aceștia au tulburat ordinea și liniștea publică.
Făță de cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, iar în baza probatoriului existent au emis o ordonanță, confirmată de procurorul de caz, prin care s-a dispus reținerea și introducerea celor trei persoane, bănuite de săvârșirea faptelor de vătămare corporală, lovire și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru toate cele trei persoane, pe o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă de Judecătoria Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unui procuror, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea tuturor investigațiilor.