Sociologul Alfred Bulai, arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat fiind de mai multe fapte de agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, este internat la Spitalul Militar după ce i s-a făcut rău în arest. Potrivit observator.news.ro, acesta ar fi făcut infarct și va rămâne internat până luni, când se va întruni o comisie medicală ce îi va evalua starea de sănătate.
Pentru că Alfred Bulai este diabetic şi are nevoie de asistenţă medicală specială, doctoriţa de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv i-a făcut un consult acestuia pentru că dădea semne că ar fi suferit un infarct. În urma analizelor şi a unui EKG sociologul a fost transferat la Spitalul Universitar, iar după un control amănunţit s-a luat decizia ca acesta să fie dus la Spitalul Militar, acolo unde a fost internat pe Secţia de Cardiologie.
Acum trei seri, după 10 ore petrecute în Judecătorie, Alfred Bulai a ieşit în cătuşe, arestat prevenitv. Deşi este executorie, decizia poate fi contestată.
Profesorul Bulai a dat declaraţii în faţa judecătoarei de drepturi şi libertăţi, însă cu procurorii a refuzat să vorbească. Potrivit surselor Observator, sociologul susţine că, dacă victima ar fi fost agresată sexual, n-ar fi revenit pentru a face practică împreună. Doar că, în sprijinul acuzaţiilor, au fost aduse mai multe înregistrări: „Dacă îţi cer eu acum să te dezbraci, te dezbraci, mai mult de a sta în sutien?”
„Mi-am dat jos tricoul, moment în care el mi a zis: Dezbracă-te de tot”. Sunt mărturiile studentelor de la SNSPA care l-au demascat pe Bulai după ani de abuzuri.
„A determinat-o să se dezbrace de tricou în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, prin constrângere morală şi totodată proftând de poziţia pe care o avea. A comis acte de natură sexuală, îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa şi atingeri cu tentă sexuală. A pretins în mod repetat din partea acesteia să întreţină relaţii sexuale” spune Daniel Nedela, procuror.
„Manipularea este fără discuţie instrumentul numărul unu pe care îl foloseşte, pentru că şi funcţia îi permite acest lucru”, explică Leliana Pârvulescu, profiler.
Cazul Bulai aduce schimbări legislative
Cazul Bulai va aduce şi schimbări legislative, nu doar în codul de etică al universităţii. Sesizările anonime ale abuzurilor sexuale vor ajunge direct la Parchet şi Poliţie.
„Prezumţia de nevinovăţie, evident, funcţionează. Dar şi prezumţia că studentele care au reproşat faptele spun adevărul trebuie să existe şi eu cred că trebuie să o dăm studentelor, să dăm fetelor şi femeilor din România posibilitatea de a se debarasa de aceste practici”, a declarat Cristian Pîrvulescu, decan SNSPA.
Luna trecută, după decizia comisiei de etică, SNSPA a încheiat contractul cu Bulai. Sociologul a contestat decizia şi a dat universitatea în judecată.
Un comentariu
Bulăi este varianta academică a lui Dincă, ambii au mai multe ‘schelete în dulap decât se știe, mai sunt mulți alții ca ei , șantajati/șantajabil!
Pe rug cu ei și TRANSPARENȚĂ +PERSEVERENȚĂ