Românii pot investi, începând de luni, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale neimpozabile de 5,8%, 6,6% şi, respectiv, 7%, a anunţat Ministerul Finanţelor (MF).
De la începutul acestui an, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de persoane au ales să investească mai mult de 10,5 miliarde lei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, titlurile de stat pot fi cumpărate între 9 septembrie şi 3 octombrie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior.
De asemenea, între 9 septembrie 2024 şi 4 octombrie 2024, titlurile pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 9 septembrie 2024 şi 3 octombrie 2024 în mediul urban şi 9 septembrie – 2 octombrie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.
„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, arată reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Potrivit sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
„Fondurile obţinute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro”, a mai transmis Ministerul Finanțelor.