Brașovenii și turiștii sunt invitați la deschiderea „Bienalei Arhitectura.6”, cu tema Human ± Nature care se desfășoară în Brașov în perioada 6-8 septembrie și cuprinde evenimente multidisciplinare dedicate atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Tema Bienalei din acest an, Human+Nature, încearcă prin evenimentele propuse să răspundă la întrebările:
- Cum arată mediul construit în care vrem să trăim?
- Cum putem să-l proiectăm și să-l realizăm în armonie cu natura?
- Cum putem să ne exprimăm creativitatea și să colaborăm pentru a face față crizei climatice?
Putem fi “oameni și natură” fără să ne pierdem echilibrul. Explorăm limite, posibilități și creăm fără să distrugem!
„Ediția cu tema HUMAN NATURE a Bienalei arhitectura.6 invită participanții, atât specialiști cât și publicul larg, să exploreze exemplele de bună practică de arhitectură, urbanism și design, prezentate în multiplele evenimente ce vor avea loc în inima țării. Alături de participanții la concursul de proiecte consacrat în cele 6 ediții anterioare, am invitat tineri arhitecți stagiari și tineri liceeni să participe la două competiții secundare cu tematici creative care încurajează inovația, relația om-natură și abordările tehnologice. Intenția cu care am pornit la drum în această ediție a fost să deschidem un dialog între arhitecți și publicul larg încurajând comunitatea să se implice în procesele de transformare durabilă a mediului construit”, explică coordonatorul evenimentului, arh. Ioana Aldea, invitând publicul să arunce un ochi în lumea arhitecturii sustenabile.
Program weekend deschidere Bienala Arhitectura.6
VINERI 06.09, ora 14.30 publicul este așteptat pe pietonala Republicii, zona Modarom, la vernisajul celor trei expoziții cheie ale Bienalei: “Nature Paths” concurs dedicat arhitecților înscriși în Ordinul Arhitecților, “Nature Spotting” concurs dedicat arhitecților stagiari și “Nature Break” concurs dedicat liceenilor care vor să modeleze spațiile semipublice din instituțiile de învățământ. Președintele OAR filiala BV-CV-HR arh. Răzvan Ion Dracea va ține un cuvânt de deschidere.
La 17.00 vă invităm în Clădirea Rectoratului Universității Transilvania din Brașov la un alt vernisaj expoziție “The Art of Urban Design”, care ilustrează proiecte relevante din experiența de lucru a urbanistului doctor profesor emerit Marcel Smets.
La 18.30 seara se încheie la Street Delivery pe str. Eroilor cu proiecție de film documentar de arhitectură și dezbatere realizate de către partenerii de la Portret Vertical din Timișoara.
SÂMBĂTĂ 07.09 de la ora 10.00 va avea loc conferința Talks a6out Human Nature și Gala de premiere în sala Europa a Hotelului Aro Palace, eveniment gratuit, deschis publicului larg, în baza înscrierii. ÎNSCRIE-TE AICI : https://www.facebook.com/share/p/o4P2UiK335cL8qzj/
Evenimentul se întinde pe durata întregii zile și este împărțit în 3 paneluri, unde invitați naționali și internaționali din aria arhitectură și urbanism vor ține prezentări și dezbateri.
Program conferință:
10.00-10.15 Deschidere Conferință
Cuvântul președintelui OAR BV-CV-HR arh. Răzvan Dracea
Cuvântul președintelui OAR arh. Ștefan Bâlici
10.15-13.00 Panel 1 – dezbatere
Rolul planurilor de urbanism în protejarea cadrului natural dezbatere invitați:
arh. Mihaela Hărmănescu, Mihai Orleanu, arh. Irina Criveanu, arh. Nicoleta Iubu, arh. Salanță Claudiu
14.00-15.30 Panel 2
Gala de decernare a premiilor
16.00-19.30 Panel 3 prezentări
Dezvoltarea durabilă a orașelor și reconversia platformelor industriale prezentări
Dr. Prof. Emerit urb. Marcel Smets, arh. Cristian Oprea, arh. Stefan Hörner, arh. Maria Găvozdea, arh. Dragoș Oprea, arh. Alexandru Prodan
DUMINICĂ 08.09 de la ora 10.00 găzduim la cafeneaua CH9 vernisaj de fotografie “Nature in Focus”, la 12.00 lansare de carte Arhitectool și dezbatere, și vernisaj expoziție “Best Diploma in Time 2002-2022 UAUIM Faculty of Architecture” ambele evenimente au loc la Banca de Cultură Apollonia, alături de inițiatorii proiectului, de consilier Ministrul Educației doamna Ana-Lăcrămioara Pauliuc și cadre didactice din cadrul liceelor vocaționale, arhitecți, părinți și public interesat de acest domeniu.
Continuăm la ora 13.00 pe Aleea Tiberiu Brediceanu unde se va desfășura Picnic with a view, eveniment care cuprinde o serie de activități dedicate publicului larg: expoziție proiecte de arhitectură “Bienala Națională de Arhitectură 2023”, workshop minimal shelter deschis publicului larg, realizat din materiale naturale, expoziție de land art realizate de către Artterra din materiale recuperate din natură, colț de relaxare în natură, scenă cu DJ, amplasare mobilier urban realizat în cadrul workshopului Nature Spotting și alte activități interdisciplinare dedicate publicului larg, familiilor și pasionaților de evenimente inedite.
Calendar si detalii pe site-ul evenimentului: www.arhitectura6.ro