Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Biroul Rutier efectuează cercetări și au dispus reținerea unui tânăr, după ce acesta ar fi condus un autoturism, deși nu deține permis de conducere.
În noaptea de luni spre marți, polițiștii brașoveni au intervenit pe strada Camil Petrescu, din municipiul Brașov, la locul producerii unui incident rutier, soldat cu pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 4:30, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, un tânăr ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat un stâlp de iluminat, după care a părăsit locul incidentului. În scurt timp, polițiștii au identificat persoana de la volan, respectiv un tânăr, de 22 de ani, care nu deține permis de conducere.
Astfel, tânărul a fost testat cu aparatele din dotarea polițiștilor, iar rezultatul a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive. În continuare, tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine, dacă acesta a consumat substanțe interzise.
„După ce a fost condus la sediul unității de poliție și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore. În această cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Un comentariu
Închisoare, fara stat la discuții