Începând cu 10 septembrie, programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în urmă cu trei ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat
„Având în vedere că deschiderea anului şcolar pe 9 septembrie are loc la o oră diferită la fiecare şcoală, ne vedem pe trasee începând de marţi, 10 septembrie (…) Şi anul acesta rămân tot cele zece trasee, dar avem şi câteva surprize şi noutăţi. Ca în fiecare an le vom oferi copiilor câte un orar Pedibus şi am reînnoit albumul cu stickere, pe baza cărora copiii pot primi diverse cadouri, cum ar fi tricouri, căni, prosoape, semne de carte, rucsac sau geantă pe roţi”, a declarat coordonatoarea programului, Buslig Kincso.
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au demarat programul Pedibus în anul 2021, după ce au constatat că tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt care afectează independenţa copiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului.
Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună pe traseu toţi copiii care le aşteaptă în staţiile prestabilite. Grupurile sunt însoţite de voluntari, printre aceştia numărându-se părinţi, profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti, şefi de instituţii etc.
Citiți mai multe detalii, pe weradio.ro.