Comisia Europeană a decis să solicite companiilor aeriene să raporteze impactul estimat asupra climei al dârelor albe de condens lăsate pe cer de avioanele cu reacție. Decizia n-are legătură cu teoriile conspiraționiștilor, care susțin că este vorba despre chimicale otrăvitoare.
Companiile aeriene care operează zboruri de pe aeroporturile europene vor trebui să raporteze în curând Comisiei Europene impactul estimat asupra climei al dârelorde condens de la motoarele cu reacție, precum și cantitatea de dioxid de carbon pe care o emit anual, a notat Euronews.com.
Industria aeriană a făcut lobby intens împotriva noilor reguli – adoptate de delegații guvernamentali cu ușile închise vineri (30 august) – spunând că nu există suficiente date de cercetare privind efectele dârelor de condens, scrie adevarul.ro.
Comisia Europeană, deși recunoaște „incertitudinile inerente” cu privire la impactul climatic non-CO2 al industriei aviației, a susținut că „contribuția netă la încălzirea globală (a fost) bine cunoscută” și că noile cerințe de raportare ar ajuta la o cunoaștere suplimentară.
„Studiile au arătat că incertitudinea acestor efecte nu este un motiv suficient pentru a evita acțiunea”, a spus executivul UE.
Ce sunt dârele de condensare și de ce trebuie monitorizate
Acele dâre de culoare albă sunt generate de emisiile motorului avionului care, în anumite condiții, devin vizibile. În amestec cu aerul mai rece din mediul înconjurător, se formează cristale de gheață.
„Ca să vorbim în termeni populari, poate fi un fel de gheață. Este un nucleu de gheață întins pe suprafețe semnificative, tone de particule de gheață care teoretic sunt în suspensie în atmosferă. Ulterior apare dispersia și eventual dizolvarea acestora”, a explicat a explicat, pentru PressOne, cercetătorul Cătălin Nae, președintele Institutului Național de Cercetare Aerospațială din România „Elie Carafoli” (INCAS).
La fel ca orice emisie rezultată ca urmare a combustiei din motor și dârele de condens conțin anumite particule. „Acestea conțin oxizi de azot, carbon negru și alte substanțe dăunătoare climei și s-a demonstrat că promovează acoperirea norilor în atmosfera înaltă, unde, spre deosebire de norii de jos, ajută la captarea căldurii”, arată Euronews.
Un studiu realizat în 2020 a ajuns ca concluzia că circa 18% din toate zborurile apar urmele de condensație.
Primul studiu despre contrails a fost publicat în 1919, de fizicianul austriac Robert Ettenreich. Motivul pentru care urmele de condensare au devenit mai vizibile astăzi are legătură cu înmulțirea curselor aeriene.
Unele estimări sugerează că contribuția lor la încălzirea globală este cel puțin la fel de mare ca cea a celor 2% din emisiile de dioxid de carbon din lume care provin de la aeronave – conform sursei citate.
Comisia Europeană nu dă dreptate elucubrațiilor conspiraționiștilor
Decizia Comisiei Europene vine în contextul eforturilor cu privire la reducerea poluării cu dioxid de carbon provocate de motoarele cu combustie și nu are nicio legătură cu teoria „chemtrails” – așa-zielor urme chimice cu care oculta mondială de otrăvește.
Teoria conspirației chemtrails a apărut în anii 1990 și a devenit din ce în ce mai la modă, odată cu răspândirea rețelelor de socializare. Facebook abundă în postări apocaliptice despre urmele așa-zis toxice, lăsate pe cer de aeronavele care le-ar pulveriza intenționat, asupra populațiilor fără apărare – notează Factual.
Unul dintre principalii „influenceri” din România, care readuce în discuția teorii abracadabrante în legătură cu așa-zisele cehmtrails este fosta prezentatoare TV Olivia Steer. Anul trecut Steer a reușit să mai arunce încă o dată internetul în aer cu o postare în care susține că prietenii ei s-au îmbolnăvit de enteroviroză, din cauza urmelor care rămân în urma avioanelor de linie, scrie adevarul.ro.
Așadar, Comisia Europeană a cerut monitorizarea dârelor de condensare pentru a vedea impactul asupra poluării atmosferei, nu pentru că acestea ar conține substanțe otrăvitoare menite a îmbolnăvi sau chiar omorî populația lumii.
În plus termenul corect este „contrails”, nu „chemtrails”, acesta provenind de la sintagma urme de condensare (condensation trails).
Zborurile pe distanțe lungi scapă de monitorizare
Grupurile de mediu au criticat o excludere temporară de la monitorizare a zborurilor pe distanțe lungi în conformitate cu textul final convenit de autoritățile europene.
Regulile se vor aplica anul viitor doar zborurilor dintre aeroporturile din Spațiul Economic European – adică UE plus Islanda, Norvegia și Elveția.
„Companiile aeriene care operează pe distanțe lungi primesc încă o dată un tratament preferențial din partea UE”, a declarat Krisztina Hencz, manager de politici aviatice la grupul de lobby Transport & Environment de la Bruxelles.
„Au muncit din greu pentru a submina acțiunile și cercetările privind non-CO2 și sunt recompensați pentru eforturile lor.”
„La sfârșitul zilei, această propunere a fost acolo pentru a ajuta la o mai bună înțelegere a problemei non-CO2 și acest efort a fost împiedicat”, a declarat Hencz pentru Euronews, menționând că companiile aeriene au câștigat doar o concesiune limitată de la parlamentari – regulile se vor extinde pentru toate zborurile către și în afara UE din 2027.