ANAF a declanșat procedurile de executare silită a veniturilor lui Cioacă, în contul sumei de 135.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de Parchet, conform capital.ro
Fostul polițist Cristian Cioacă a fost condamnat în 2014 la 16 ani și 8 luni de închisoare, pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. După doar 10 ani de pușcărie, Cioacă a fost eliberat din penitenciar în august 2023. În urma condamnării definitive din 2014, el a fost obligat să plătească suma de 135.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de Parchet în timpul urmăririi penale în dosarul de omor. Această sumă a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel Pitești din 2014. Pe lângă aceste cheltuieli judiciare, Cioacă a fost condamnat și la plata unor daune morale în valoare de 380.000 de euro, destinate mamei și fratelui Elodiei Ghinescu, precum și fiului său, Patrick Matei. Aceste daune nu au fost achitate până la momentul eliberării condiționate. Potrivit unor surse judiciare, Cristian Cioacă este acum angajat ca șofer la cabinetul avocatei care l-a apărat în procesul penal, Maria Vasii.
Pentru că până acum Cioacă nu a plătit niciun ban din sumele stabilite de justiție, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedurile de executare silită pentru a recupera, deocamdată, suma de 135.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de Parchet în timpul urmăririi penale în dosarul de omor.
Pe 18 iunie 2024, Cristian Cioacă a dat în judecată ANAF-ul, contestând executarea silită dispusă de agenție, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Pitești – Administrația Financiară Argeș, astfel încât plata sumelor la care a fost condamnat va întârzia.