Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov”, ce va include un tunel de aproape 10 kilometri, se estimează a fi lansată în a doua parte a anului 2025, au spus reprezentanții CFR Infrastructură pentru economica.net. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei CF Predeal – Brașov este în curs de elaborare, finalizarea acestuia fiind estimată pentru prima parte a anului 2025, au mai transmis reprezentanții CFR Infrastructură pentru sursa citată.
Primul tunel feroviar de mare viteză din România
„În conformitate cu solicitările JASPERS/BEI, și ținând cont de decizia Comisiei Europene, s-a decis proiectarea tunelului nou de cale ferată la standardele necesare, pentru a putea fi ulterior înglobat într-o linie de mare viteză, în eventualitatea în care aceasta s-ar construi în zonă”, au explicat reprezentanții CFR SA necesitatea proiectării unui tunel de mare viteză, de peste 200 km/oră.
Tunelul va avea o lungime totală de 9,87 km.
„Traficul feroviar se va desfășura în două galerii separate (fiecare cu cale simplă), astfel încât, din motive de siguranță, în caz de incendiu, să poată fi asigurată evacuarea folosind galeria paralelă. Secțiunea tunelului este circulară și se va realiza cu utilaje tip Tunnel Boring Machine (TBM)”, au mai explicat cei de la CFR Infrastructură.
Obstacolele în cazul acestui proiect sunt date de faptul că include cel mai lung tunel feroviar de mare viteză din țară, iar relieful din zona traseului este unul dificil, astfel încât realizarea acestei structuri va fi o provocare cu o dificultate tehnică deosebită.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la Bugetul de Stat și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite.
Călătoria cu trenul de la București la Brașov se va scurta cu aproximativ 18 minute după modernizarea secțiunii Predeal – Brașov, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CFR SA. În prezent, cel mai rapid tren parcurge distanța dintre cele două orașe în circa două ore. Costul minim estimat al investiției este de 963 de milioane de euro, se arăta inițial pe site-ul CFR SA.