Garda Forestieră Brașov include în raza sa de competență pădurile și fondurile cinegetice amplasate în județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
În anul 2023, personalul cu atribuții de control pe linie de regim silvic a desfășurat un număr de 2.484 acțiuni, care au vizat, direct sau indirect, aspecte privind respectarea regimului silvic în ceea ce privește administrarea fondului forestier, valorificarea, comercializarea, proveniența și circulația materialelor lemnoase.
„În urma acțiunilor de control s-au identificat tăieri ilegale de arbori totalizând 947 mc, cu o valoare a pagubei de 557.000 lei. S-au constatat 24 fapte cu caracter infracțional și s-au aplicat 4 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 15.000 lei”, se arată în raportul anual de activitate prezentat de Garda Forestieră Brașov.
Conform raportului, în 2023 au fost efectuate 181 de controale ale executării lucrărilor de exploatare, fiind aplicate 57 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 186.000 lei.
În privința circulației materialelor lemnoase, spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare s-au efectuat 738 de controale, în urma cărora au fost aplicate 829 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 1,95 milioane lei, și s-au confiscat fizic 6.125 mc material lemnos.
„În ceea ce privește programul de împăduriri aferent anului 2023, din 2.551,05 hectare programate s-au realizat 2.505,56 hectare. În județul Brașov, din 875.03 hectare programate s-au realizat împăduriri pe 788,90 hectare”, se mai precizează în raportul Gărzii Forestiere Brașov.