Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu reprezentanți ai altor unități de control, au organizat și desfășurat ieri o acțiune, care a vizat, în principal, verificarea respectării prevederilor Codului Muncii de către personalul aflat pe platformele șantierelor din zonele urbane.
Acțiunea s-a desfășurat în „Cartierul Tractorul”, unde sunt deschise mai multe șantiere pentru construirea de blocuri, iar în cadrul activităților specifice de control au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului Criminalistic, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
„În baza verificărilor efectuate pe șantiere, reprezentanții unităților economice ale acestora au fost invitați cu o serie de documente pentru clarificarea aspectelor constatate, urmând ca pe baza concluziilor să se poată dispune și asupra unor eventuale măsuri de sancționare. Astfel de activități de control se vor desfășura și în perioada următoare, la alte șantiere deschise din județ”, au avertizat polițiștii brașoveni.