Ceea ce cunoaștem astăzi drept salba stațiunilor montane de pe Valea Prahovei era la finalul secolului al XIX-lea nimic altceva decât o zonă sălbatică, adăpost al tâlharilor și renegaților, al câtorva crescători de animale și al călugărilor de la Mănăstirea Sinaia.
Dorința regelui Carol I de a scăpa de canicula teribilă și praful din București l-a purtat, în vara anului 1866, în primul an de domnie, într-o călătorie în munți spre ținutul numit atunci „Între Prahove”. Avea să descopere la Sinaia ceea ce Singmaringenul natal îi oferise în copilărie: liniște, aer curat și răcoare. Fascinat de locuri, ani la rând avea să-și petreacă verile, alături de soția sa, Elisabeta, la Mănăstirea Sinaia.
„Micul chalet” de vânătoare care a dus la explozia industriei pe Valea Prahovei
Cel mai probabil în acei ani, în timpul lungilor plimbări pe potecile din jurul mănăstirii, Carol I a dibuit terenul ideal pentru construirea unei „chalet” de vânătoare, viitorul castel Peleș și ulterior domeniul regal.
Practic, la nici două decenii de la primul popas al regelui Carol I la Sinaia, Valea Prahovei, de la Posada până dincolo de Azuga, s-a transformat într-un puternic nucleu economic, dezvoltat de familii săsești de industriași – Schiel, Rhein, Scheeser, Ganzert, Gärtner -, atrase acolo de mirajul succesului garantat de prezența și implicarea financiară a familiei regale.
Istoricul Dorin Stănescu, autorul lucrării Șampania Regilor, a vorbit cu Libertatea despre explozia fulminantă a Văii Prahovei, de la mici cătune de munte unde abia dacă locuiau câteva zeci de familii la zona puternic industrializată pentru acele vremuri. În doar câțiva ani, s-au construit în zonă fabrica de postav care îmbrăca armata țării, fabrica de hârtie (până atunci importată), fabrici de mobilă, de cherestea, de șamotă. Valea Prahovei deservea totodată și partea de loisir a comunităților înstărite – prin celebrele crame de vin și șampanie de la Azuga.
„Carol I vine într-o Românie la 1866 în care nu existau căi ferate, nici drumurile nu erau foarte bune, nu exista o industrie. Și atunci el își propune acest plan, de a dezvolta țara, de a o moderniza, de a face din ea o putere economică aici, în Balcani, și face acest lucru apelând la sprijinul capitalurilor germane, capitalurilor din zona centrală și occidentală a Europei”, arată istoricul, în lucrarea Șampania Regilor.
14.000 de hectare cumpărate cu banii familiei Sigmaringen
„Sinaia de la 1866 era sălbatică, doar mănăstirea și câteva case în jurul ei reprezentau civilizație. Carol a trebuit să-și aducă în trăsură pâinea lui, pentru că acolo, la mănăstire, nu exista așa ceva. Totuși lui Carol, zona aceasta îi amintește de Sigmaringen. Este o zonă muntoasă, este un aer curat, este liniște, este ceea ce ai nevoie din când în când, de refugiu. Este motivul pentru care el revine în zonă și începe să facă un lucru extraordinar.
Începe să cumpere moșii, pământuri. S-a vorbit foarte mult despre faptul că aceste moșii au fost date de statul român, de români. Însă trebuie spus că domnitorul și ulterior regele Carol I, de pe la 1872 și până în 1904, tot cumpără pământuri pe Valea Prahovei și devine unul dintre cei mai mari proprietari din această zonă, cu 14.000 de hectare pe care le-a cumpărat cu banii primiți de la tatăl său”, a explicat, pentru Libertatea, istoricul Dorin Stănescu.
Continuarea, în ziarul Libertatea.
