Odată cu redeschiderea Cetății Brașovului și introducerea unei linii de autobuz speciale spre Dealul Straja, în luna mai, au apărut și unele nemulțumiri ale „vecinilor” legate de desființarea unor locuri de parcare. Pentru a răspunde nevoilor locatarilor din zonă, dar și ale turiștilor care vor să viziteze fortăreața, Serviciul de Amenajare Dumuri Publice și Siguranța Circulației a propus o resistematizare a circulației ce include amenajarea unor locuri longitudinale de parcare.
Propunerea ar urma să fie analizată în ședința de joi a Comisiei de Circulație, iar dacă va obține avizul va fi implementată.
În analiza Comisiei de Circulație va mai fi și o resistematizare a traficului în zona cuprinsă între străzile Aurel Vlaicu, Codrul Cosminului și Tudor Vladimirescu. Astfel, sunt propuse noi sensuri unice pentru a fi amenajate locuri de parcare, în contextul în care pe toate străduțele din zonă câte un sens de mers este ocupat de mașini parcate. Pe Tudor Vladimirescu a mai fost realizată deja anul acesta o resistematizare rutieră, ce a presupus introducerea de sensuri unice.