Primăria Veneției a anunțat săptămâna aceasta că recrutează noi gondolieri. Pentru a aplica, candidații trebuie să aibă cel puțin 18 ani, să fi absolvit liceul, să știe să înoate și să dețină un certificat medical care să ateste o „constituție sănătoasă și robustă”.
Cu toate acestea, procesul de aplicare nu este deloc simplu, conform publicației The Guardian, preluată de ziare.com.
Pentru început, viitorii gondolieri trebuie să urmeze un curs de formare numit Arte del Gondoliere (Arta Gondolierului). Pentru a fi acceptați la acest curs, ei trebuie să demonstreze că pot vâsli sau cel puțin să arate potențialul necesar pentru a-și dezvolta aceste abilități.
„A putea mişca gondola este cel mai important lucru”, a spus Andrea Balbi, preşedintele asociaţiei de gondolieri din Veneţia. „Procesul de preselecţie ne ajută să înţelegem acest lucru şi apoi încep formarea”.
Procesul de formare este la fel de riguros. Stagiarii trebuie să urmeze 30 de ore de lecţii teoretice, timp în care vor învăţa echivalentul pe căi navigabile al codului rutier. Acestora le vor fi predate, de asemenea, engleză şi franceză şi vor învăţa despre istoria, arta şi cultura Veneţiei, cu un accent deosebit pe modul în care a fost construit oraşul şi rutele sale de apă. Apoi ei se vor avea 10 ore de pregătire practică, care implică vâslirea într-o gondolă cu o singură vâslă, sub îndrumarea unui maestru gondolier.
Profesia de gondolier a fost un pilon al Veneţiei din 1094. Timp de secole, vasele lungi de 11 metri au fost principala formă de transport în oraş, transportând eşaloanele inferioare ale societăţii, înainte de a deveni o opţiune şi pentru aristocraţi când modul lor preferat de transport – cel cu cai – a fost interzis pe străzile înguste în secolul al XIV-lea. În secolul al XVI-lea, în Veneţia erau aproximativ 10.000 de gondole. Astăzi, există doar 433 de gondolieri. Profesia era odinioară exclusiv masculină, dar acum profesia este deschisă oricui este cetăţean al UE. Giorgia Boscolo a devenit prima femeie gondolier în 2009, iar astăzi sunt 14 femei.
Cu aproximativ 30 de milioane de vizitatori pe an, gondolierii sunt foarte căutaţi în Veneţia. Dar găsirea de noi recruţi înseamnă mai puţin despre a servi unui număr imens de turişti şi mai mult despre menţinerea profesiei, potrivit lui Balbi.
Gondolierii au luptat adesea pentru a-şi păstra profesia intactă. Când Veneţia a introdus un serviciu public de autobuze pe apă cu motor în anii 1880, gondolierii au avut prima grevă. Astăzi, gondolierii protestează adesea faţă de taxiurile pe apă şi faţă de bărcile cu motor, susţinând că reprezintă un risc conducerea lor nesăbuită şi că produc valuri care zguduie ambarcaţiunile mai mici.
Balbi a precizat că cursanţii vor fi învăţaţi şi cuvinte cheie în limbi non-europene pentru a evita ca astfel de incidente să se repete.
Cursul costă peste 1.000 de euro.