Un incendiu a izbucnit astăzi la un local din comuna argeșană Valea Mare Pravăț, din apropiere de Mausoleul de la Mateiaș de pe DN 73. Este vorba de ferma „La Lițoi”. Cauzele izbucnirii flăcărilor nu se cunosc, însă magazinul de produse tradiționale și restaurantul s-au făcut scrum, potrivit Ziarul din Muscel.
La incendiu au intervenit în total zece autospeciale de stingere, respectiv pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și Punctul de Lucru Rucăr, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime. De altfel, în ajutor au fost chemate și două echipaje de pompieri din județul Brașov.
„Este dezastru. Îmi este teamă să înaintez cu mașina. Au venit multe autospeciale de la pompieri. E din lemn clădirea și dacă s-a aprins, nu se mai stinge. O fi lac mult în lemnul ăla.Știu că aici băgaseră mulți bani în aparatură. Era ceva de ultimă generație, pentru procesarea laptelui. Nu știu ce să zic, dar e pagubă mare. Sper să nu fi prins ceva animale sau oameni în flăcări. Că asta e nenorocire. Restul, să fie ei sănătoși că se face. Au muncit mult oamenii ăștia la ce era aici. Și Lițoi cel bătrân, apoi era o fată și soțul ei, așa știm noi aici la Valea Mare”, a spus un localnic pentru Ziarul din Muscel.