Primăria Brașov a lansat o nouă licitație pentru construcția campusului dual din Stupini, pentru care a obținut o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Licitația lansată inițial în iunie a fost anulată, iar la noua procedură pentru proiectarea și execuție prețul a fost modificat. Astfel, valoarea totală estimată pentru lucrări a scăzut cu 8,2 milioane de lei, respectiv la suma de 218.272.784,02 lei cu TVA (183.422.507,58 fără TVA). Ofertele pot fi depuse până în data de 27 septembrie, iar contractul se va desfășura pe o perioadă de 16 luni.
Ofertantul trebuie sa demonstreze ca în ultimii 5 ani, a executat și dus la bun sfârșit lucrari de execuție a unor ob. în cadrul unui ctr de execuție lucrări sau maxim 5 ctr, rezultând astfel că op. econ. a avut capacitatea de a gestiona construcția unui ob. de inv. pt care a fost răspunzător de îndeplinirea indicatorilor de performanță și calitate. Cerința de calificare referitoare la experiența similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul va face dovada că a realizat în ultimii 5 ani, în mod corespunzător lucrări cu o valoare cumulată de minim 100.000.000 lei fără TVA.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că licitația a fost reluată ca urmare a unei contestații depuse la caietul de sarcini, care s-a dovedit a fi întemeiată. „S-a luat decizia anulării procedurii și reluării cu celeritate după refacerea caietului de sarcini. De altfel, în contractul inițial era inclusă și partea de dotări, nu doar de construcții și echipamente, iar la noua licitație această componentă a fost scoasă, urmând să fie organizată o procedură separată, astfel că prețul de achiziție este mai mic”, a explicat reprezentanul Primăriei.
Campusul pentru învățământ dual de la Brașov va fi construit în cartierul Stupini, pe Str. Albinelor nr. 29, pe un teren al municipiului, în suprafață de 28.896 mp. Proiectul va trebui finalizat până în august 2026.
Noul campus ar urma să aibă patru corpuri de clădire:
– un centru educațional cu 10 săli de clasă, 10 ateliere tehnologice/de practică digitale și anexe (câte două ateliere pentru fiecare domeniu vizat, respectiv industria auto și mecatronică, industria aeronautică, IT, alimentație publică și turism), un atelier digital multifuncțional universitar, bibliotecă (sală de lectură, birou administrator, rafturi cărți, spațiu discuție), spații de recreație la interior, spații tehnice și pentru depozitări, grupuri sanitare, cabinet medical, spații administrative, centru de resurse;
– un cămin pentru elevi/studenți cu o capacitate de 400 de locuri, distribuite în 198 de camere cu câte două locuri și 4 camere pentru persoane cu dizabilități. La acestea se vor adăuga atât camere pentru personal didactic și pentru invitați, cât și funcțiuni conexe: spații comune, spații tehnice și administrative;
– o cantină cu bucătărie proprie și spații de luat masa, toalete și spații conexe (depozite, oficii). Cantina va funcționa pentru elevi, cadre didactice și invitați. Capacitatea maximă va fi de minimum 101 persoane ce pot lua masa în același timp;
– o sală de sport cu caracter multifuncțional, capabilă să găzduiască și evenimente care ar aduna mai multe clase din campus împreună, festivități, proiecții de film etc. Sala va fi astfel dimensionată încât să cuprindă un teren de sport multifuncțional. Capacitatea propusă este de 132 de persoane pentru activități sportive și 350 persoane pentru evenimente.