Luminița Dobrescu este prima româncă ce a câștigat Cerbul de Aur. Se întâmpla în anul 1969, când țara noastră încă era sub regim comunist. Mulți s-au mirat când interpreta, după succesul obținut, a ales să-și abandoneze locul natal pentru un trai mai bun, respectiv liber, în Germania.
Festivalul „Cerbul de Aur”, de la Brașov, a reprezentat pentru Luminița Dobrescu o modalitate de a pătrunde în lumea muzicală. Deși inițial se gândea să devină medic, pasiunea pentru cântec a fost mai presus de orice pentru solistă.
Melodia „Of, inimioară” este cea care i-a adus trofeul Luminiței Dobrescu. Interpretarea sa a impresionat juriul și așa a fost plasată pe locul I în fața celorlalți participanți. Într-un interviu mai vechi, preluat acum de Fanatik a declarat că a avut încredere că va ajunge pe podium, deoarece își conștientiza talentul.
Puțini sunt cei care cunosc detalii despre biografia Luminiței Dobrescu. Se mai numește și Hortensia, prenumele provenind de la buchetul de hortensii adus de tatăl ei la maternitate, în ziua când ea a venit pe lume și i-a adus mare bucurie în suflet.
Luminița Dobrescu este născută la București și provine dintr-o mamă originară din Corbeanca, județul Ilfov, și dintr-un tată gorjean din comuna Câlcești. Mama a fost casnică, dar încerca să-și câștige traiul din croitorie. Multe haine i-a făcut și fiicei, inclusiv rochia de la Festivalul ”Cerbul de Aur”.
Tatăl a fost militar și lucra și ca desenator tehnic la un institut de proiectări. Viitoarea solistă a locuit în cartierul Bucureștii Noi, din apropierea Bisericii Bazilescu. Când avea vacanțe de vară mergea la bunicii din Gorj. De unde a moștenit interesul pentru muzică?
Luminița Dobrescu a urmat cursuri muzicale la îndemnul tatălui, care mai obișnuia și să cânte pe lângă ocupațiile sale. La școală, Luminița Dobrescu a fost colegă cu cea care avea să devină la fel o mare cântăreață, Angela Similea. Au fost bune prietene mulți ani, dar cu timpul amiciția s-a stins.
„Ne împrietenisem, mă vizita si chiar cântam împreună, mergeam în excursii, iar din compania noastră nu lipsea fratele ei cel mic Asu, de fapt Victorașu, dar pentru noi era Asu. Mai târziu, am intrat la renumitul Liceu din Pajura, unde o avusesem colegă și pe Margareta Pâslaru, dar aceasta deja terminase studiile fiind mai mare decât noi.
De la sfârșitul liceului, drumurile noastre s-au despărțit, eu studiam la Conservatorul de muzica Ciprian Porumbescu, îmi începusem deja cariera muzicală la TVR, iar Angela intrase la Școala Populară de Arte.
După aceea, a urmat Cerbul de Aur în 1969. După plecarea mea definitivă în Germania, drumurile noastre s-au pierdut în negura timpului. Nu am mai întreținut niciun contact, până în 1982 când, într-o bună zi, primesc un telefon de la Angela, ea fiind la Hamburg cu fostul ei soț Jan Hilgen și dorind să mă viziteze la Berlin. Știu că nu eram pregătită pentru o asemenea vizită fapt care a făcut ca relația noastră să eșueze pentru totdeauna”, spunea artista într-un interviu.
Artista, presată de Securitate, a plecat în Germania
În anul 2007, Luminița Dobrescu, într-un interviu pentru TVR, a spus de ce a plecat din România, în Germania, deși aici, în țară, avea succesul visat. În pofida acestei situații ea a mărturisit că era presată de Securitate. I se cerea să fie colaboratoare, dar a refuzat.
„Viața particulară care nu funcționa. (…) Pentru că nu am vrut să lucrez pentru Securitatea Română”, au fost cuvintele artistei care astăzi are 78 de ani, locuiește în Italia și este căsătorită cu Frank Fisher.
3 comentarii
Daca a presat-o securitatea sa devină colaboratoare, nu înțeleg cum a putut pleca în Germania? Nu cred ce spune.
…condițiile de emigrare erau ceva mai laxe în perioada “deschiderii” către occident, cam între 1966-1974 și s-au înăsprit cu timpul, mai ales după 1981-2, după ce se înmulțiseră solicitările și când mortul începuse să fie criticat rău la Europa liberă și vocea Americii pt măsurile anti-“drepturile omului” practicate ( vize de călătorie dificil de obținut pt occident, alimentația “rațională”, economii la energie, demolări , etc)
Minte cu nerușinare!
Vârsta le joacă feste.