Din august 2022, medicii de pe specialitatea Chirurgie plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri de la Spitalul Județean Brașov au decis să se retragă din contractul de gărzi la domiciliu.
Astfel, de atunci, mulți pacienți care aveau nevoie de servicii medicale de urgență pe această specialitate, în afara orelor de program (8.00-15.00) sau în zilele de weekend, erau transferați la alte spitale din țară care aveau asigurată linia de gardă, după cum a menționat pentru Radio Romnânia Brașov managerul unității, Emil Mailat.
Acum, pentru a depăși această problemă, conducerea spitalului a demarat procedurile pentru reluarea liniilor de gardă pentru această specialitate, astfel ca de la 1 septembrie să fie reinstituite gărzile la domiciliu, după care, la o dată care nu a fost stabilită încă, să fie introdusă linia de gardă continuă.
„Am notificat colegii de pe Chirurgie plastică, deoarece am reîntregit numărul de doctori, am ajuns la trei doctori, plus medicul șef de secție, și le-am transmis intenția noastră de a redeschide linia de gardă la domiciliu pe chirurgie plastică. Astfel, i-am rugat până în data de 15 august să furnizeze graficul de gărzi, care va reîncepe de la 1 septembrie. Totodată, pentru că noi considerăm că este foarte important să înființăm o linie de gardă permanentă pe chirurgie plastică, le-am solicitat un anumit set de informații și documente care vor face parte dintr-o notă de fundamentare ce va fi transmisă Ministerului Sănătății pentru înființarea acestei linii”, a explicat managerul unității sanitare.