Deși vacanțele sunt prilej de bucurie, acestea pot veni la pachet și cu probleme, precum pierderea bagajelor. Dacă vrei să scapi de acest motiv de stres, compania aeriană low-cost Ryanair a dezvăluit care sunt culorile pe care nu ar trebui să le alegi pentru valiză dacă aceasta este trimisă la cală, conform The Sun.
Nu este de mirare că cele mai comune culori pentru valize sunt gri, albastru și negru, îngreunând găsirea acestora de către pasageri. Bagajul tău poate fi confundat foarte ușor cu al altcuiva, în cazul în care nu are niciun element distinctiv.
Drept urmare, Ryanair a recomandat călătorilor să evite cu desăvârșire aceste culori sau să pună un semn aparte pe valiză, pentru ca aceasta să iasă în evidență.
„Fă în așa fel încât să fie mai ușor să îți identifici bagajul de cală, mai ales dacă bagajul tău este negru, albastru închis sau gri ( cum este cazul a 99,9% din populație)”, a recomandat compania aeriană. „Adăugați o etichetă pentru bagaje colorată sau o panglică la mâner, astfel încât să nu existe confuzii la sosire”, a mai indicat Ryanair.
Șeful aeroportului din Frankfurt, Stefan Schulte, i-a avertizat chiar și pe călători să evite culoarea neagră după ce aeroportul a întâmpinat probleme cu bagajele. El a spus că a fost „greu să le deosebim unele de altele”, iar un purtător de cuvânt al aeroportului a adăugat: „Mulți oameni călătoresc cu bagaje negre, ceea ce face ca identificarea lor să necesite foarte mult timp”.
În afară de culoare, călătorii ar trebui să acorde atenție și materialului din care sunt confecționate valizele. O însoțitoarea de zbor cu experiență de 16 ani în domeniu susține că pasagerii nu ar trebui să ia niciodată cu ei o valiză din plastic, dacă aleg să-și înregistreze bagajele pentru transport la cală:
„Călătorii tind să creadă că valizele cu carcasă tare sunt mai rezistente decât cele din material textil, dar de fapt este opusul. Cele cu carcasă tare se pot rupe cu ușurință sub presiunea celorlalte valize, odată ce sunt încărcate în cală. Pentru a evita deteriorarea valizei, recomand să alegeți o valiză din material textil, deoarece acestea sunt de fapt mai durabile.”
O altă greșeală comună pe care oamenii o fac, potrivit însoțitoarei de bord, este să opteze pentru o valiză cu patru roți. Ea susține că: „Acestea nu sunt niciodată la fel de durabile sau de încredere ca un troller cu două roți și le-aș evita întotdeauna”.