Contractul de muncă pe durată determinată constituie o excepție de la regula generală a angajării pe durată nedeterminată. Codul muncii stabilește condițiile pentru încheierea acestor contracte, inclusiv durata și numărul de prelungiri, și garantează că angajații cu contracte pe durată determinată beneficiază de drepturi cel puțin egale cu cele ale colegilor lor angajați pe durată nedeterminată. Salariații trebuie să fie informați despre particularitățile contractului, drepturile și obligațiile specifice, precum și durata perioadei de probă, care este proporțională cu perioada contractului. În cazul suspendării contractului, acesta încetează la termenul stabilit.
Contractul pe durată determinată reprezintă, de fapt, o excepție de la regula generală care presupune încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată, aspect impus de Directiva 1999/70/CE, scopul principal fiind prevenirea abuzurilor și asigurarea unui minim echilibru în cadrul relațiilor de muncă. Practic, Codul muncii a preluat dispozițiile Directivei 1999/70/CE și a stabilit concret atât condițiile în care un angajator poate încheia astfel de contracte, numărul de prelungiri succesive și durata maximă. Scopul este prezentat chiar în prima parte a Acordului partenerilor sociali europeni încheiat în 1997, respectiv prevenirea situațiilor în care un angajator ar putea utiliza acest tip de contract pentru a vulnerabiliza lucrătorii, dar și pentru a asigura un tratament egal între lucrătorii angajați pe durată nedeterminată și cei angajați pe durată determinată.
La bază este nevoia unui angajator de suplimenta numărul salariaților pentru anumită perioadă de timp, în anumite condiții, fără a fi obligat să angajeze pe durată nedeterminată.
Atunci când salariații semnează un contract de muncă pe durată determinată trebuie să verifice și să țină cont de cel puțin șase aspecte:
1. Contractul de muncă va înceta, de drept, la o anumită dată
Fiind o excepție de la regula generală, precizarea că locul de muncă vacant presupune încheierea unui contract pe durată determinată trebuie să se regăsească și în oferta de muncă, cu precizarea concretă a perioadei contractuale, prelungirea ulterioară a acestuia nefiind garantată până în momentul semnării unui act adițional.
Durata concretă a contractului trebuie să facă și obiectul informării prealabile, iar ulterior trebuie să se regăsească în contractul individual de muncă, cu precizarea situației care a determinat sau permite încheierea unui astfel de contract.
Mai precis, sub durata contractului, data începerii și data încetării, în contract trebuie precizată litera din cadrul art. 83 (din Codul muncii) care confirmă situația respectivă și, în continuare, descrisă situația, așa cum se regăsește în Modelul-cadru CIM.
Citiți mai multe detalii, pe avocatnet.ro.
