Pentru a preveni consumul produselor din tutun sau al băuturilor alcoolice în rândul minorilor, o Lege ce se aplică de astăzi, 25 iulie 2024, stabilește ca, în magazinele sau localurile ce comercializează băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun, vânzătorii să poată cere actele de identitate ale clienților, pentru a verifica dacă aceștia au vârsta legală pentru cumpărarea unor astfel de produse.
Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice se va modifica din 25 iulie, potrivit Legii 233/2024, astfel încât să se verifice aplicarea interdicției de vânzare a tutunului și alcoolului către minori, scrie avocatnet.ro.
Concret, legea stabilește introducerea în legea amintită a unei noi prevederi. Potrivit acesteia, “în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/ sau produselor reglementate de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun (…), membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor”.
Cei ce nu vor respecta noua regulă privind verificarea vârstei înainte de vânzarea băuturilor alcoolice, a celor energizante ori a produselor din tutun (și nu numai) tinerilor, respectiv membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din magazine, vor risca amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.