
Pentru al doilea an consecutiv, parte din fântânile arteziene din Brașov au rămas cu robinetul închis, deși ar fi fost adevărate oaze de răcoare în zilele când orașul de la poalele Tâmpei a fost sub avertizare meteo de caniculă.
Potrivit Primăriei Brașov, față de bugetul aprobat la început de an, pentru ca toate artezienele să funcționeze, mai este necesară o sumă considerabilă, de 1,2 milioane de lei. Astfel, în vederea alocării acestor sume este necesară o rectificare a bugetului, ce va fi supusă aprobării Consiliului Local în ședința de astăzi. Aceasta nu a obținut însă girul comisiei de specialitate Economice de la nivelul deliberativului local.
Agenția Națională Pentru Protecția Mediului a transmis în perioada caniculară atât Primăriei Brașov, cât și celorlalte municipalități din țară un set de măsuri anticaniculă printre care și faptul că trebuie să ia măsuri ce vizează funcționarea artezienelor și irigarea spațiilor verzi. „ANPM chiar menționează, în aceeași adresă, că nu trebuie să existe scuze de genul „e prea scump să pornim seara fântânile arteziene” sau „nu ne permitem să irigăm parcurile”, se precizează în raportul de specialitate ce vizează rectificarea bugetului.
Cel mai probabil, fântânile care au rămas „de decor” ar putea deveni funcționale abia în prag de sezon rece, când vor trebui din nou închise. Printre artezienele care nu au funcționat în această vară se numără și cea din Parcul Central, unde a fost deschis unșantier de reabilitare „în forță” în campania electorală, dar a fot abandonat, din lipsă de piese, după cum au declarat oficiali ai Primăriei.
Un comentariu
Penibil.
Dar după 4 ani in care a lăsat orașul de izbeliște si l-a făcut la fel de îngrijit și decorat ca un oraș de mana a 5-a, de ce ne mai miram….