
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a analizat posibilitatea introducerii de sens unic pe două străzi care fac legătura între strada 13 Decembrie și zona Griviței.
Este vorba de strada Pictor Ștefan Luchian, care are de fapt două „brațe” ce intră dinspre strada 13 Decembrie, unul după trecerea semaforizată de pietoni de pe strada 13 Decembrie și celălalt prin fața sediului Electrica. Pe prima porțiune de stradă (foto) nu mai sunt practic două benzi de circulație, în contextul în care sunt autovehicule staționate pe ambele părți. În acest context, Serviciul de Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației din Primăria Brașov a propus introducerea sensului unic pe ambele segmente ale străzii și amenajarea de parcări conforme.
Potrivit deciziei Comisiei de Circulație, pe acest segment de stradă nu se va mai putea intra dinspre 13 Decembrie, ci doar se va ieși, iar intrarea pe Pictor Luchian se va face doar pe tronsonul cu sediul Electrica.
Resistematizarea circulației în zonă va fi efectuată după ce vor fi realizate lucrările de reparații, în conformitate cu precizările reprezentanților Primăriei Brașov.