
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 de Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.
Ieri noapte, în jurul orei 2.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân din Brașov, un bărbat are o stare conflictuală cu soția sa.
Astfel, imediat după sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că bărbatul de 36 de ani și-ar fi agresat fizic soția în cadrul unui conflict spontan. În urma celor constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, prin care au fost dispuse măsuri pentru protecția femeii agresate.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.