
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au intervenit ieri, în jurul orei 12:30, la intersecția străzilor Filiași și Simeria din municipiul Brașov, la locul producerii unui incident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma cerectărilor efectuate a rezultat că incidentul s-ar fi produs după ce unul dintre conducătorii auto ar fi pătruns în intersecția străzilor menționate fără a respecta semnificația indicatoarelor rutiere și astfel ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.
După ce au fost identificați conducătorii autoturismelor, polițiștii i-au testat pentru consumul de băuturi alcoolice, iar în cazul bărbatului care ar fi provocat accidentul, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În continuare, pentru că rezultatul testării nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu certitudine a valorii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.