Vara aceasta, mallul Coresi va găzdui artiști români de renume în cadrul unui eveniment unic, Coresi Summer Party. „Pregătește-te pentru două weekenduri de neuitat, pline de muzică și culoare alături de prieteni și familie!”, este invitația organizatorilor.
Startul petrecerii se va da în acest weekend, spectacolul fiind deschis de Holograf sâmbătă, de la ora 16:00. Pe scenă va urca apoi Andra, de la ora 17:30, unde publicul și fanii artistei vor putea fredona alături de ea cele mai tari hituri, ca „Niciodată să nu spui niciodată”, „K la meteo”, „Inevitabil va fi bine”, „Iubirea schimbă tot” sau „Nu m-am gândit la despărțire”. Seara se va încheia cu un concert inedit al Carla’s Dreams, de la ora 19:00. Duminică vor încânta publicul Randi, de la ora 17:00, și The Motans, de la ora 18:00.
Petrecerea nu se încheie, însă, aici, ci va continua în weekendul 17-18 august, când vor veni la Brașov Lidia Buble, Theo Rose, Iuliana Beregoi și trupa Vunk.
„Nu rata ocazia de a trăi din plin fiecare clipă a verii și de a crea amintiri de neuitat la Coresi Summer Party! Hai alături de noi, va fi o vară de neuitat!”, au transmis organizatorii, invitând publicul la cea mai tare petrecere a verii.