Lucrările de amenajare a unui nou pod peste Olt la Voila, care să asigure accesul și spre poligonul militar de la Cincu, au demarat din 2021, iar abia acum s-a ajuns în etapa turnării unor noi fundații, după mai multe sincope în ceea ce privește soluțiile de demolare a vechii structuri, precum și pentru proiectarea celei noi.
Pentru ca fundațiile să fie realizate ca la carte, Consiliul Județean Brașov a apelat la un „ochi vigilent” care să supravegheze lucrările și apoi să le monitorizeze pe perioada de garanție. Astfel, a încheiat un contract pentru asigurarea dirigenției de șantier cu firma prahoveană Nalboc Cons în schimbul sumei de 44.500 de lei fără TVA, respectiv 52.955 lei cu TVA. Durata contractului va fi de 87 luni, din care trei luni pentru perioada de execuție a lucrărilor și 84 luni pentru perioada de garanție a lucrărilor.
Contractul inițial de lucrări pentru construirea podului de la Voila a fost semnat în luna ianuarie a anului 2021 cu Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL. După ce a fost emis ordinul de începere a lucrărilor (la începutul anului 2021) au început să apară problemele.
În primă fază, timp de mai multe luni, a fost căutată o soluţie tehnică privind demolarea podului existent (în locul căruia se va construi cel noi). Iniţial, Hidroelectrica nu a fost de acord cu implozia, motivând că ar fi afectat canalul de fugă de la lacul de acumulare care trece pe sub pod. De altfel, la un moment dat, s-a luat în calcul chiar demolarea „bucată cu bucată” a podului, însă constructorul nu a fost de acord, motivând faptul că operaţiunea ar fi prea riscantă pentru muncitori. Într-un final, reprezentanţii Hidroelectrica, care administrează lacul de acumulare, au fost de acord cu implozia. Traficul pe pod a fost închis din vara lui 2021, iar demolarea vechiului pod a fost efectuată abia în septembrie anul trecut.
Un comentariu
Podul a fost închis în 2023.