În ciuda celor câteva zile cu precipitații, cupola de foc se așterne din nou peste țara noastră. Meteorologii anunță un nou val de caniculă, cu aer irespirabil și nopți tropicale.
„Încă de la acest sfârșit de săptămână vorbim despre temperaturi în creștere, ce vor caracteriza o vreme călduroasă, chiar ușor caniculară în partea de sud, sud-vest a țării, acolo unde valorile de temperatură astăzi vor atinge 33-34 de grade. De mâine, temperaturle ating și depășesc pragul unei zile de caniculă, cu 35-36 de grade. Debutul săptămânii viitoare, în prima jumătate, vorbim despre valori de 36 de grade în cea mai mare parte a țării, dar în special în zonele joase din regiunile extracarpatice”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, potrivit realitatea.net.
Și nopțile vor fi tropicale pentru că minimele vor fi destul de ridicate, în bună parte din țară vor depăși 20-22 de grade Celsius.
„De altfel, și actualizarea estimărilor din această dimineață pentru intervalul 5 iulie-8 august arată o probabilitate foarte ridicată ca săptămâna 8-15 iulie să înregistreze valori în medie mai ridicate decât normalul datei din calendar. Vorbim despre abateri mari, semnificative în întreaga țară, dar mai ales în sud, sud-estul țării, acolo unde, în medie, valori mai mari de 5 grade Celsius caracterizează cu siguranță un nou val de caniculă de lungă durată și persistență în zona țării noastre.
Deficitul de precipitații va fi de interes săptămâna viitoare, semn că seceta pedologică se va accentua și extinde în bună parte din țară. Chiar dacă am avut acest episod în care cantitățile de apă la nivel local, mai ales în partea de nord-vest, centru, nord a țării s-au apropiat de 50-60 l/mp punctiform, ele nu au putut compensa seceta instalată de lungă durată și nevoia de apă din această perioadă a culturilor aflate în vegetație”, a explicat directorul ANM.