Guvernul a adoptat, la finalul săptămânii trecute, Ordonanța de modificare a legii 195/2002.
Una dintre schimbările importante îi vizează pe polițiști. Oamenii legii nu mai au voie să aplice „avertisment” șoferilor care încalcă legea circulației ci, pentru anumite contravenții, sunt obligați să îi amendeze.
Polițiștii nu mai au voie să dea „avertisment” șoferilor
Conform noilor prevederi, polițiștii nu mai au voie să aplice „avertisment” pentru aceste abateri:
- Art. 100 alin. (3) – nerespectarea semnificației indicatoarelor şi marcajelor de obligare;
- Art. 101 alin. (3) – conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obținut în alt stat, în termenul prevăzut de lege
- Art. 102:
- alin. (3) – conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neînregistrat;
- alin. (4) – neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile și termenele prevăzute de lege;
- Art. 105 – fapte săvârșite de persoane juridice.
În aceste situații, polițistul este obligat, prin lege, să aplice amendă contravențională. Până acum, exista posibilitatea ca șoferii să scape doar cu un avertisment.
În ce situații mai pot aplica polițiștii „avertisment”
Un polițist a explicat, pe contul său de Youtube, în ce condiții mai pot aplica oamenii legii avertisment șoferilor.
„Polițiștii pot să acorde în continuare „avertisment” pentru faptele mai puțin grave. Dar pentru faptele grave, cum ar fi o depășire neregulamentară, un comportament agresiv în trafic, o neacordare de prioritate, o trecere pe roșu și toate celelalte fapte pentru care legea prevede și suspendarea reținerea permisului, polițiștii nu mai pot să aplice „avertisment”, ci, obligatoriu, amendă”, a explicat Tavi Perțea.
În cazul în care nu respectă această nouă lege, polițiștii pot fi trași la răspundere.
În ce situații mai pot aplica polițiștii „avertisment”
Polițistul Tavi Perțea a explicat, pe contul său de Youtube, în ce condiții mai pot aplica oamenii legii avertisment șoferilor.