La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, cea la Limba și literatura română, au fost prezenți 3.192 de candidați (peste 99% din totalul candidaților înscriși). Proba s-a desfășurat în 13 centre de examen organizate în 14 locații în județul Brașov. Au absentat 26 de candidați.
„Niciun candidat nu a fost eliminat astăzi din examen. Pentru un candidat, imobilizat la pat, a fost necesară deplasarea unei comisii speciale pentru susținerea probei de astăzi. 19 candidați cu cerințe educaționale speciale au beneficiat de adaptarea condițiilor de examen (materiale compensatorii, mărirea timpului de redactare a lucrării, modificarea formatului standard a subiectului).
Subiectele și baremele de corectare vor fi disponibile zilnic, pentru fiecare probă scrisă, după ora 15.00 pe site-ul subiecte.edu.ro, postate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
marți, 2 iulie – proba obligatorie a profilului
joi, 4 iulie – proba la alegere a profilului și a specializării
vineri, 5 iulie – Limba și literatura maternă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Primele rezultate vor fi comunicate în data de 8 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Începând cu sesiunea a II-a examenului național de bacalaureat din anul precedent, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care a venit cu o serie de beneficii semnificative comparativ cu formatul clasic de evaluare.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții,:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.