Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au făcut verificări în mai multe localități din județ, atât în vederea prevenirii, cât și pentru identificarea și sancționarea faptelor care contravin legislației din domeniul protecției animalelor.
„Astfel, în ultima perioadă, polițiștii au diversificat activitățile de monitorizare, context în care au intensificat verificări efectuate în mediul virtual, pe diverse platforme sau site-uri, pe care este promovată vânzarea de animale sau în conținutul cărora pot fi observate acte de cruzime, nereguli, abateri de la legislație și alte fapte care nu respectă condițiile de viață și bunăstare a animalelor, sau care pun în pericol viața acestora.
În acest context, în cadrul unei acțiuni care s-a desfășurat în perioada lunilor martie – iunie a.c., polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu, au identificat și au verificat 75 de deținători de animale. În cadrul verificărilor, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate deținătorilor de câini periculoși sau agresivi, care nu au îndeplinit obligațiile impuse de legislația în vigoare.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii s-au autoseziat, au întocmit și continuă cercetările în cadrul a 20 de dosare penale, dintre care 19 pentru săvârșirea infracțiunii de “intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necruative..” și un dosar penal pentru “uciderea cu intenție a animalelor, fără drept”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.