Primăria Brașov a contractat acum aproape doi ani serviciile de întocmire a studiului de fezabilitate pentru amenajarea sistemului de nocturnă pe pârtiile Subteleferic și Drumul Roșu. Întreaga documentație tehnică a fost finalizată, iar, acum, în ședința ordinară a Consiliului Local de vineri ar urma să fie supuși aprobării indicatorii tehnico-economici aferenți acestei investiții.
Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției pentru iluminarea celor două pârtii va ajunge la suma de 34.291.996,21 lei inclusiv TVA (luând în calcul și partea de proiectare) și durata de realizare a proiectului este de 24 de luni. Odată cu acest sistem de iluminat ar urma să fie montat și un sistem de supraveghere video, care îi va depista pe cei care nu respectă regulile și pun în pericol siguranța celorlalți schiori, precum și pentru o intervenție mai rapidă în cazul unor evenimente nefericite.
„Se propune realizarea unui sistem de iluminat nou compus din retele de alimentare subterane, stalpi metalici, aparate de iluminat cu tehnologie LED – iluminat normal și RGB pentru partia Subteleferic și iluminat normal pentru Drumul Rosu, implementarea unui sistem de telegestiune, sistem de comandă DMX pentru proiectoare, precum și sistem de monitorizare video și filmare evenimente”, se precizează în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre.